dorudascalu

CLICK AICI

Dacă în momentele de respiro ale vieţii astea trepidante, în momentele de respiro, pe care sigur le are orice om, dacă poţi să stai şi să te gândeşti aşa în general la viaţă, descoperi că de fapt, majoritatea românilor nu se gândesc la nimic.

Tot acest nimic, reprezintă pentru majoritatea românilor, crearea ideilor de supravieţuire, sau idei pentru îndeplinirea unei plăceri.

Sistemul comunist, reuşise să creeze indirect, prin interdicţiile de orice fel, o frondă a majorităţii românilor, existând un fel de alianţă mentală anticomunistă. De fapt acest anticomunism al românilor, era mai puţin realizat împotriva doctrinei şi a sistemului, era împotriva nomenclaturii comuniste. Cine a trăit vremurile alea, poate să confirme dacă nu este un ipocrit, că majoritatea românilor, înjurau nomenclatura de partid şi de stat.

Indiferent de clasa socială căreia îi aparţinea românul, că era muncitor, funcţionar, inginer, doctor, miliţian, chiar şi securişti, criticau în cercul lor de prieteni nomenclatura.

Dar să nu creadă cineva că această critică avea curaj cineva să o facă în şedinţă de partid.

Doamne fereşte! Pentru că nu exista pregătirea politic ă necesară a celor care criticau sistemul. De obicei orice încercare de aţi arăta nemulţumirea într-o şedinţă de partid, se termina în majoritatea cazurilor, cu demontarea tuturor nemulţumirilor de către secretarul de partid, care era şcolit în şcolile de politică ale partidului.

Românul de rând nu avea această pregătire politică, pentru a putea atrage nemulţumiţi de partea lui şi apoi intervenea faptul concret, care este o caracteristică negativă a românului în general, de a nu „muşca mâna”, care în mintea unora le dădea de mâncare. Trebuie amintit faptul, că puterea secretarului de partid, asupra oamenilor era foarte mare, prin faptul cel mai banal posibil.

Nimic nu puteai obţine, fără aprobarea acestui secretar de partid.

Nu puteai primi locuinţă, avansarea în funcţie, angajarea la un loc de muncă, paşaport etc. Apoi era dificil chiar imposibil de cumpărat un televizor color, un frigider cu compresor, un congelator, o maşină, dacă nu dădea secretarul de partid un telefon. Pe majoritatea românilor, această dependenţă de un individ aflat într-o funcţie, individ care de multe ori, era net inferior din punct de vedere intelectual celui căreia îi aproba ceva, la dus spre o frondă mentală ascunsă.

După anii 80, românii s-au repliat şi au început să-şi dea favoruri unul altuia, de multe ori scurtcircuitând aprobarea de la partid, sau dirijând decizia secretarului de partid, acesta din urmă conştientizând de multe ori, datorită faptului că era prost, că era mai bine să lase pe alţii să ia decizii, lăsându-le impresia că este şi el de acord. Şi uite aşa s-a născut în ţara noastră P.C.R. Adică Pila, Cunoştinţa şi Relaţia. Şi a ajuns România la un paradox politic, unic în lume.

Existau două forţe conducătoare în ţară, P.C.R.-ul, adică Partidul Comunist Român şi P.C.R.-ul de mai sus. În apropierea anului 1989, deja bătălia dintre cele două „forţe conducătoare”, începuse să fie câştigată puţin câte puţin de către P.C.R.

Peste această bătălie, a venit ca un tăvălug, noile ordine ale conducătorilor lumii.

Şi au început schimbările sociale în majoritatea ţărilor cu regim comunist , fiecare schimbare făcându-se după mentalitatea şi caracteristica acelui naţiuni. Se ştie acum în ce fel a avut loc această schimbare în România. S-a vehiculat ideea că în România au fost decedaţi la „revoluţie” pentru că sistemul comunist a lui Ceauşescu, era „cel mai tare din parcare”!

Complet fals! Cei care „au dirijat corul” schimbărilor de regim, cunoşteau mentalitatea
poporului român foarte bine. Şi anume, alianţa acestuia cu cel slab sau cu cel aflat în necaz.

Cu alte cuvinte,numai românul se aliază de partea celui oropsit. Dacă era admonestat un om de către un organ de opresiune, lumea sărea de partea celui oropsit, fără să analizeze cauzele, important era ca să fie de partea celui care se află în inferioritate.

Aşa că, orice atac de orice fel împotriva lui Ceauşescu, poporul român în marea lui majoritate, îl percepea instinctiv pe acesta ca oropsit, iar pe orice atacator ca pe miliţianul sau securistul român. Deci singura soluţie, era ca în ochii poporului să apară ca atacator Ceauşescu, iar

„oropsitul” să pară că este însuşi el, poporul. Mişcare care s-a dovedit de un succes ce a depăşit cu mult aşteptările, celor care trăgeau sforile.

Şi uite aşa după 21 decembrie 1989, poporul român a fost din ce în ce mai mult de partea
„oropsitului”, adică de partea lui însuşi. Se ştie entuziasmul şi unirea care era în sufletul poporului român, când toată lumea era prieten cu toată lumea, când noi românii credeam că am ajuns în rai.

Aşa se explică şi ascunderea arestării lui Ceauşescu, şi împuşcarea lui. Pentru că dacă se
dădea la televizor că a fost prins, românii îşi cam potoleau „avântul” revoluţionar, iar dacă nu îl împuşcau şi îl condamnau la închisoare, garantez cu viaţa mea, că acum era eliberat din închisoare de către masele populare şi repus în drepturi.

Aceasta este convingerea mea, ca luptător-rănit în decembrie 1989, şi această convingere a mea, s-a dovedit a fi reală, din răspunsurile oamenilor din popor, punând această întrebare, oamenilor prin ţară. La începutul anului 1990, pentru că se reuşise schimbarea de regim, dictată de conducătorii lumii, aceştia şi-au îndreptat atenţia asupra altor probleme globale, lăsând ca situaţia din România să-şi urmeze cursul de istorie capitalist, adică liber la ciolan.

Ei şi aici e aici! La ciolanul numit România, s-au repezit mai multe haite de câini, fiecare de altă rasă. Adică pe româneşte, au început să muşte din ciolan, majoritatea dulăilor mondiali, care aveau muşchii cei mai tari. Prin muşchi se înţelege servicii secrete.

Mulţi dintre foştii conducători ai ţării, aflaţi în linia a doua şi a treia, de conducere a partidului şi a ţării, erau deja pe statele de plată ale dulăilor sau muşchilor lor.(sic)

Şi a început frate, sfâşierea ciolanului, respectiv economia României, de către fiecare.

În acest moment a intervenit o revelaţie a unora dintre români, care au realizat că unele
„ciolănaşe” se află în bătătura lor, şi vedeau tupeul dulăilor care veneau, luau osul în gură şi plecau. Au realizat că ciolanul nu este păzit de nimeni, paznicul nici nu era angajat, pentru că încă nu se dăduse norme metodologice pentru funcţionarea lui, aşa că au început să ia şi ei câte un os. A angajat şi poporul român un paznic, dar cum naiba se făcea, că acest paznic, era ocupat cu altceva, sau se uita în altă parte, atunci când cineva lua un os în gură şi   fugea cu el.

Paznicul este JUSTIŢIA. Vi se pare cumva, că au fost elaborate normele de funcţionare ale
„paznicului”, acum în zilele noastre ?!?!?!?!

Şi pentru că „paznicul” acesta român, începuse să închidă ochii la unii care luau câte un os, cei care nu apucau să mai ia şi ei câte un os, au făcut în aşa fel, să angajeze şi ei un paznic la os.

Şi au apărut la paznici , de s-a depăşit şi schema de personal. Aşa au apărut D.N.A., I.N.A.,
Î.C.C.J., C.S.M., C.C. şi alţi paznici pe are unii îi ştiu. Numai că, deoarece fiecare paznic a fost angajat pe bază de P.C.R. (care nu a murit, staţi liniştiţi), îl deserveşte pe cel care l-a angajat să mănânce şi el o pâine.

Partea dureroasă, pentru ăştia care au angajat „paznicii”, este că fiecare dintre ei, au dat
ordin paznicului lor, să se uite în altă parte când el ia un os, dar să-l anunţe atunci când vede pe altcineva că ia un os. Ei frate şi de aici a început circul!

Pentru că idioţii de paznici, în loc să se ducă la urechea „stăpânului” şi să-i raporteze de un furt de os, încep să strige în gura mare,  „hoţul, hoţul”, şi primii care aud sunt cei din mass-media, aceştia încep să strige şi ei, şi aşa noi românii asistăm cu încântare, „scrâşnind din dinţi”, la încăierarea care se dă între angajatorii paznicilor, la acuzaţiile reciproce pe care şi le aduc.

Românul de rând, cu mentalitatea lui de om de rând, în conformitate cu caracterul lui, se aliază de partea unuia sau altuia din cei care se ceartă pe „os”, interesându-l de la puţin spre deloc, faptul că din „osul” acela, o parte importantă era a lui, dacă nu chiar tot osul!

Diferenţa dintre sistemul capitalist şi cel comunist eu personal, mi-am explicat-o, analizând
aspectele fiecăruia. Sistemul capitalist împarte societatea în stăpâni şi sclavi. Doctrina lui este în aşa fel concepută, ca niciodată un sclav, să poată să ajungă să aibă calitatea de stăpân, fără aprobarea celorlalţi stăpâni, iar dacă încearcă să se facă stăpân fără aprobarea lor, va fi eliminat prin orice
mijloace. Sistemul comunist, împarte societatea în şefi şi subordonaţi. Iar dacă un subordonat
dorea să devină şef, avea această posibilitate, fără să aibă nevoie de aprobarea şefilor.

Nu aveai nevoie de aprobare de la partid pentru a învăţa carte, pentru a merge la facultate, pentru a da din gură la şedinţele de partid, pentru a te face ce vroiai tu, după capacitatea ta de învăţare. Comuniştii nu selectau copii la şcoală prin „teste naţionale”. Era examen doar la intrarea în liceu şi facultate. Aveai libertatea de a-ţi alege tu liceul, nu calculatorul. După mintea capitaliştilor, o fiinţă umană, nu evoluează în timp, nu se poate ca un tânăr în formare la 15-16, când hormonii colcăie în el, să fie mai puţin interesat de studiu şi mai mult de plăcerile vieţii.

Acest tânăr nu poate fi premiant la liceu, când îi vine mintea la cap, nu poate fi un student
strălucit. În cazul acesta, stau şi mă întreb ca prostul câteodată, cum naiba au putut evolua unii, de la
tractorist la parlamentar, de la căpitan de vas la şef de ţară, şi sunt N exemple în ţara asta?!?!!!!

În capitalism nu este nevoie să înveţi ca să ai o facultate. Poţi să o faci dacă ai bani, iar în
cazul unor fete, dacă ştiu să stea în genunchi(sic). Că este mai bun sistemul de învăţământ comunist decât cel capitalist, poate să-şi dea seama orice om de rând, fără să aibă studii.

Te gândeşti pur şi simplu la rezultatele sistemului de învăţământ comunist. Acestea se văd în
ziua de azi. Şefi de stat, miniştri, parlamentari, medici de renume, judecător, procurori, sportivi de performanţă, nu uitaţi gimnastica, şi alţi oameni de vârf ai României.

Trebuie cumva să înţelegem că aceştia au făcut studii la Sorbona, Harvard,  Oxford?!

Unul singur a făcut studii la Sorbona şi la ce ia folosit?! Primul marinar cu tupeu, ia dat
un şut în cur cu prima ocazie!

Poate îmi arată cineva, în ţara asta dacă există vreun român cu studii la o universitate de
prestigiu, care se află într-un post de luat decizii de care depinde viaţa în România!

Să nu vină vreun idiot să-mi spună că avem tineri cu studii în străinătate şi care lucrează la
nivel înalt, în administraţie, în ministere şi în altă parte. Idiotule, idiotule care eşti, am cerut să mi se numească un tânăr cu studii, care este angajat într-un post de decizie, nu de analiză!

Qvot erat demonstrandum !

Sistemul social din ţara noastră, a fost şi este folosit pentru orice experienţă „capitalistă”,
de către conducătorii mondiali. Pentru că sistemul comunist, a făcut ca românii să aibă cea mai mare frică de şefi. Niciodată un român de rând nu va percepe pe cei din administraţia de stat, ca pe nişte „slugi” ale lui, plătite de către el, este ceva de neconceput în mintea românului de rând.

Chiar şi primarul unei localităţi, e în stare când candidează să facă orice şi este cel mai umil om, dar imediat când se vede ales, se schimbă foaia. E intră pe uşa din faţă în primărie, cetăţeanul pe uşa din dos, îl primeşte pe cetăţean când vrea „muşchii lui”, face ce vrea în zona de influenţă, pentru el şi prieteni, nimic pentru cetăţeni. Să nu creadă cineva că se asfaltează sau se introduc
utilităţi, pe unele străzi, pentru că-l doare inima pe primar de cetăţean.

Aştept primarul care face altfel să mă scuipe în ochi ! Până atunci îmi permit să le transmit celor care au avut aşteptări de la primarul pe care l-au ales, că până la sfântul aşteaptă, mai au de aşteptat. Tot ceia ce se face într-o localitate, se face, dacă vine ideea unui câştig direct sau indirect, de către unul din anturajul primarului. Un primar va accesa fonduri europene pentru dezvoltarea localităţii lui, doar dacă are deja printre prietenii sau rudele lui, patroni cu activităţi la firma lor, specifice construirii acelor dezvoltări necesare primarului. Altfel, pauză!

Ura intrinsecă a românilor, către nomenclatura comunistă, ură pe care au folosit-o din 1990
încoace, orice om politic, este activă în continuare, dirijată fiind de către unii politicieni şi prin mass-media, care este proprietatea oamenilor politici, fiind dirijată pentru scopuri personale de către clasa politică. Culmea dezastrului României, este că au reuşit aceşti troglodiţi şmecheri de la
putere, să facă pe român să se urască cu alt român.

Acesta este cel mai grav lucru care se putea întâmpla unui popor.Ca oamenii aparţinând acelui popor, să se urască între ei, să se mănânce între ei. Acest fapt este cea mai puternică dovadă, că noi suntem urmaşii Romei, nu alţii, pentru că la noi merge deviza „Divide et impera”.

Urmează să mai revelez unele „caracteristici” ale românului de rând, care îşi construieşte
viitorul, asistând la alţii cum pun cărămizi, el dând din gură şi criticând. Eu nu critic pe nimeni, încerc prin aceste mesaje să găsesc aliaţi, pentru a putea schimba ceva. Că singur, nu pot, nu am putut eu schimba nevasta (sic), darămite un sistem social. Aştept camarazi de idei şi acţiune.!



De cine îţi este frică ?!?!?

Pune aceasta întrebare unui român, indiferent din ce categorie socio-economico-culturală ar face parte, dar răspunsul să îl aleagă din mai multe variante :

  1.De justiţie

iar răspunsul „de justiţie” va fi dat în proporţie de 2 la sută din repondenţi.

Ce înseamnă asta? Păi nimic altceva, decât valoarea justiţiei în România! Adică o entitate nebăgată în seamă de nimeni şi care se bucură de încredere zero.

Spune unui salariat indiferent în ce domeniu activează, privat sau public, vânzări sau servicii, că nu eşti mulţumit de serviciile lui şi că îl vei da în judecată şi acesta îţi va râde în nas şi te va sfătui ironic, ca chiar aşa să faci.

Spune aceluiaşi om că te duci la şeful lui să-l reclami şi imediat va cauta să-ţi rezolve problema.

Cum poţi vorbi de justiţie într-o ţară ca România, când majoritatea românilor consideră justiţia, o armă în mâna potentaţilor, ca să-l spolieze pe el ca cetăţean?!

Cu ajutorul justiţiei, care acţiona la ordinul partidului, comuniştii au furat averi şi au băgat sute de mii de oameni la închisoare. Păi când aproape patru decenii pe teritoriul României justiţia a fost pe post de călău al românilor la ordinul comuniştilor, vii tu acum şi spui cetăţeanului să aibă încredere în justiţie?!

Asta este de râsul curcilor. Mai ales că cetăţeanul de rând vede, că hoţii cu cravată, fură milioane de euro şi nu fac închisoare decât o lună două, sau de loc, iar unul care fură o găină să nu moară de foame, face 3 ani de închisoare. Stupid people nu ştie el ce este acela pericol social , sau alte chichiţe democratice, dar vede o realitate în care cel sărman este pedepsit, cu o asprime condamnată câteodată chiar de către păgubaş, iar cel bogat sau cu putere scapă basma curată.

Dacă justiţia română băga la închisoare nişte hoţi mari, din aceia care au devalizat ţara cu acte legale, atunci justiţia ar fi trecut cu adevărat de partea dreptăţii, iar omul din popor ar fi privit-o cu respect şi încredere. Alta ar fi fost soarta şi drumul democraţiei în România.  

 Dar aşa, românul asistă la talk-show-oaie, care au ca unic scop doar acela de a vinde spaţiul publicitar, în care apar nişte analişti politici sau numai analişti şi care bat apa în piuă pe marginea problemelor din justiţie. Bineînţeles că TV-man-ii află repede că ratingul cu astfel de emisiuni se duce dracului la vale în primul sfert de oră şi caută să o scurteze, iar vorba reporterului precum că „vom relua tema într-o emisiune viitoare” înseamnă de fapt „la paştele cailor”.

Să vă traduc iniţialele stâlpilor justiţiei din România :

C.S.J.  = Curtea Slugilor Jalnice

D.N.A. = Divizia Nepoţilor Angajaţi

T.M.B. = Taraba Micilor Bişniţării

Hazliu este că se spune că justiţia este braţul dreptăţii al cetăţeanului, când de fapt justiţia în România a devenit în mâna aleşilor, parul de dat la cap celui care te deranjează.